Felcer

Direcția regională Centru al Inspectoraului General de Carabinieri №9109328, 4 august 2020
Oraș: Chișinău
Studii: Orice
Experiența de munca: Se accepta fără experientă
Salariu: Nespecificat
Program de muncă: Full-time
Se anunță încadrarea în serviciul militar prin contract în cadrul Direcției regionale ”Centru” al Inspectoratului General de Carabinieri în funcții de:
- felcer
- inspectori (patrula/paza și protecţia obiectivelor diplomatice);
- inspectori (șoferi);
- ofițer superior în serviciul dezvoltarea infrastructurii,

1. Sarcinile de bază:
- executarea misiunii de menținere a ordinii publice;
- asigurarea, în condiţiile legii, paza, protecţia şi apărarea obiectivelor diplomatice, a altor obiective, a bunurilor şi valorilor de importanţă deosebită;
- realizarea activității în domeniul prevenirii şi descoperirii infracțiunilor şi a contravențiilor;
- constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale potrivit competențelor atribuite prin lege.

2. Cerințele pentru ocuparea funcției:
a) cetăţenia Republicii Moldova;
b) vârsta minimă 18 ani;
c) apt din punct de vedere medical;
d) studii gimnaziale, liceale, profesional tehnice sau superioare;
e) lipsa antecedentelor penale;
f) caracterizarea pozitivă la locul de muncă sau domiciliu;
g) să îndeplinească alte condiţii legale.

3. Actele ce urmează a fi prezentate:
a) copia buletinului;
b) copia diplomei și suplimentului;
c) copia certificatului de naştere;
d) copia certificatului de căsătorie sau divorţ (după caz);
e) copia certificatului de naştere al copiilor;
f) CV;
g) foto 3x4 – 4 buc., 9x12 – 1buc.;
h) caracteristica de la ultimul loc de muncă, studii sau locul de trai.

4. Avantaje:
a) salariu motivant;
b) pachet social atractiv;
c) acordarea spaţiului locativ de serviciu sau stabilirea indemnizaţiei pentru închirierea unei locuinţe;
d) pregătire iniţială/continuă în ţară şi peste hotare;
e) oportunităţi de avansare în carieră;
f) dotare cu echipament;
g) asigurare de stat obligatorie.
Telefon:
+373 22 466 211
Persoana de contact:
Secția Resurse Umane
E-mail:
Atașează CV-ul CV de pe site
Atașează CV-ul

Indicați Nume și Prenume

Verificați corectitudinea numarului de telefon

E-mail incorect!

Verificați condițiile de prelucrare a datelor cu caracter personal

Ai un CV pe site? Intră
Trimite CV-ul

Alegeți jobul

Adaugă o scrisoare de intenție
Închide
Felicitări,
CV-ul tău a fost transmis cu succes! 🥳
Închide